Cronica meciului
În startul jocului, lanterna roșie din Liga 2B le-a intrat în ochi adversarilor și i-a orbit. Borcea ar fi spus masacru, noi, deși nu avem așa mulți copii, avem mai multe clase, hecatombă! 4-0 în minutul 14. Vacaru x2, Grigore x2, plus Florin Neagu au semnat un demaraj care lăsa urme de umilință pe blazonul pretențioșilor oaspeți. Cu orgoliul la păstrare până în partea secundă, RTC avea să demonstreze tărie de caracter. Astfel, în mitanul secund, Marius Predescu le-a dat trezirea oaspeților și le-a gâdilat simțurile. Doppietta rapidă pentru atacantul formației biciuită verbal de Gabi Banu, Vlădărean a făcut a făcut 4-3, de data asta Prădescu s-a pătat cu altruism, assist pentru el, iar decorul meciului era total schimbat, partida fiind flambată. Prea flambată. Tensinea și-a spus cuvântul, Aripile l-a pierdut golgheterul Grigore, RTC pe Paiu și Vlădărean, iar din acest vertij al nervilor, de care oaspeții chiar nu aveau nevoie, Aripile și-a salvat victoria. Dragoș Vasiloaie a reușit golul care a temperat finalul, punctul lui Predescu, din minutul 39, penalty executat perfect, fiind pentru statistica personală a marcatorului. Succes important pentru gazde, Aripile evadează de pe ultimul loc și termină turul pe poziția 15, RTC pare în lichidare de stoc, echipa nu se regăsește și a alunecat, descurajant, pe poziția 12.
Omul meciului: Cristian Văcaru – nota 9
real madrid houston Aripile Bucuresti vs RTC - Etapa 15 | LIGA 2B | MECI INTEGRAL | | VICTORYCUP CASA PARIURILOR | | |
| 1 Likes | 1 Dislikes |
| 6 views views | 848 followers |
| Sports | Upload TimePublished on 18 Dec 2018 |
Related keywords
fotbal club fcsb,champions league final,campionato serie a,champions league final 2019,campionato serie b,barcelona transfer,football season,real madrid jersey,barcelona vs napoli,real madrid roster,campionate,campeonato brasileiro,fotball.no,barcelona vs,champions league 2019-20,champions league draw,campionato argentino,football positions,football reference,campionato mondiale della pizza,real madrid noticias,steaua soccer,steaua 1986,campionatul mondial de fotbal,steaua bucharest jersey,fotbal romania,barcelona city,football games,campionato,steaua bucuresti basketball,champions league 19 20,steuart walton,real madrid transfer news,real madrid vs valladolid,real madrid signings,steaua lui david,champions league of legends,campionato sammarinese di calcio,campionato inglese,football movies,steaua de mare eforie nord,champions league anthem lyrics,football teams,campionat european u21,champions league 2008-09,real madrid tickets,steaua trup si suflet,real madrid squad,steaua romaniei,barcelona jersey,barcelona last match,champions league qualification,barcelona vs arsenal,real madrid valladolid,campionato primavera,football helmets,football girdle,steaua fc,barcelona vs chelsea,football gloves,football schedule,campionato brasiliano,real madrid news,barcelona squad,futbol24,barcelona fixtures,campionato europeo 2020,real madrid live,steaua vs alashkert,football visors,football hall of fame,steaua live,barcelona vs real madrid,steaua libera,barcelona match,real madrid vs,real madrid game,steaua bucuresti,champions league logo,barcelona live,champions league 2018-19,real madrid schedule,real madrid neymar,steaua fara nume,barcelona new jersey,champions league cup,football manager 2019,steaua divina,steaua bucharest shop,campionatul romaniei,campionato club,barcelona news,steaua bucharest champions league,champions league 2018,champions league 2019,campionatul european 2020,champions league final 2020,steaua europa league,champions league final 2021,campionatul feminin de fotbal,football,football cleats,barcelona vs liverpool,football field,champions league 2004-05,real madrid vs arsenal,barcelona vs valencia,real madrid player ratings,real madrid transfer,champions league winners,barcelona players,campionato calcio femminile,barcelona transfer news,real madrid new jersey,champions league anthem,steaua di vreari,barcelona logo,champions league,campionato mondiale femminile,
Không có nhận xét nào:
Đăng nhận xét