Cronica meciului
Aflați la colazione înaintea meciului, băieții de la Urban vorbeau cu prietenii de la Cinema City, cei care așteptau, între zile, să intre la joc pe celălalt teren. “Ultima oară când am jucat în același timp, am pierdut și noi și voi”. Replica a fost caragialistică: “Da! Sunteți ghine”. Mafalda nu joacă la Urban, însă ambele echipe au pierdut. Asta ca un preambul. O partidă frumoasă, cu ritm, cu ocazii, cu multe goluri, cu răsturnări de situație. Gabriel Colilie a fost grăbit, a deschis scorul în minutul 2, însă Matei Pop s-a simțit lezat. A servit o dublă fulgerătoare, minutele 10 și 12, astfel că vânătorul se transforma în vânat. Nu pentru mult timp. Până la pauză, Los Jugadores a întors-o ca la Ploiești. De la 2-1, la 3-2. A egalat Farin Cătălin, însă la merite este abonat, pentru assist, energicul Pacioianu. Apoi, în ultima clipă a primei reprize, Eduard Nichifor este pus la pământ cu un procedeu a la Alina Dumitru de un fundaș, tot el execută și gazdele au avans un gol la pauză. Primele zece minute din partea secundă i-a găsit baricadați pe verzi, iar Alexandru Tudor, cu un șut puțin deviat cât să-i anuleze logica portarului Antonescu, a făcut 3-3. Același om care a deschis festivalul pentru Los Jugadores a închis și balul. Un șut bine plasat, mingea i-a intrat pe sub subsuori lui Daniel Dincă, iar gazdele au reușit să se impună la limită în ciuda asaltului din ultimele minute al adversarului.
Omul meciului: Gabriel Colilie – nota 9
real madrid houston Los Jugadores vs Urban Team - Etapa 15 | LIGA 3A | REZUMAT | | VICTORYCUP CASA PARIURILOR | | |
| 1 Likes | 1 Dislikes |
| 14 views views | 848 followers |
| Sports | Upload TimePublished on 18 Dec 2018 |
Related keywords
fotbal club fcsb,champions league final,campionato serie a,champions league final 2019,campionato serie b,barcelona transfer,football season,real madrid jersey,barcelona vs napoli,real madrid roster,campionate,campeonato brasileiro,fotball.no,barcelona vs,champions league 2019-20,champions league draw,campionato argentino,football positions,football reference,campionato mondiale della pizza,real madrid noticias,steaua soccer,steaua 1986,campionatul mondial de fotbal,steaua bucharest jersey,fotbal romania,barcelona city,football games,campionato,steaua bucuresti basketball,champions league 19 20,steuart walton,real madrid transfer news,real madrid vs valladolid,real madrid signings,steaua lui david,champions league of legends,campionato sammarinese di calcio,campionato inglese,football movies,steaua de mare eforie nord,champions league anthem lyrics,football teams,campionat european u21,champions league 2008-09,real madrid tickets,steaua trup si suflet,real madrid squad,steaua romaniei,barcelona jersey,barcelona last match,champions league qualification,barcelona vs arsenal,real madrid valladolid,campionato primavera,football helmets,football girdle,steaua fc,barcelona vs chelsea,football gloves,football schedule,campionato brasiliano,real madrid news,barcelona squad,futbol24,barcelona fixtures,campionato europeo 2020,real madrid live,steaua vs alashkert,football visors,football hall of fame,steaua live,barcelona vs real madrid,steaua libera,barcelona match,real madrid vs,real madrid game,steaua bucuresti,champions league logo,barcelona live,champions league 2018-19,real madrid schedule,real madrid neymar,steaua fara nume,barcelona new jersey,champions league cup,football manager 2019,steaua divina,steaua bucharest shop,campionatul romaniei,campionato club,barcelona news,steaua bucharest champions league,champions league 2018,champions league 2019,campionatul european 2020,champions league final 2020,steaua europa league,champions league final 2021,campionatul feminin de fotbal,football,football cleats,barcelona vs liverpool,football field,champions league 2004-05,real madrid vs arsenal,barcelona vs valencia,real madrid player ratings,real madrid transfer,champions league winners,barcelona players,campionato calcio femminile,barcelona transfer news,real madrid new jersey,champions league anthem,steaua di vreari,barcelona logo,champions league,campionato mondiale femminile,
Không có nhận xét nào:
Đăng nhận xét